Вернуться   Форум журнала "Contabilitate şi audit" > Объявления

Глобальное объявление
c 18.08.2017 по 18.12.2017
admin
Administrator
 
Регистрация: 05.11.2008
Сообщений: 0
Сказал(а) спасибо: 0
Поблагодарили 0 раз(а) в 0 сообщениях
În atenţia persoanelor fizice ce desfăşoară activităţi independente în domeniul comerţului cu amănuntul

Casa Naţională de Asigurări Sociale prezintă unele explicaţii aferente asigurării persoanelor fizice autorizate de Serviciul Fiscal de Stat să desfăşoare activitate în domeniul comerţului cu amănuntul.
Legea cu privire la modificarea şi completarea*unor acte legislative nr. 281 din 16.12.2016 a operat completări la Codul Fiscal, printre care, şi includerea ca contribuabili a persoanelor fizice rezidente care, fără a constitui o formă organizatorico-juridică, desfăşoară activitate independentă în domeniul comerţului cu amănuntul.
Legea nr. 113 din 22.06.2017 (Monitorul Oficial nr. 253–264 din 21.07.2017) a operat modificări şi completări la anexele nr. 3 şi nr. 5 la Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2017 nr. 286 din 16.12.2016.
Astfel, în punctul 1.6 anexa nr. 3 la Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2017 nr. 286 din 16.12.2016 s-a introdus o nouă categorie de plătitori de contribuţii şi anume „persoane fizice care desfăşoară activităţi independente în domeniul comerţului cu amănuntul, cu excepţia comerţului cu mărfuri supuse accizelor".
Persoanele fizice ce desfăşoară activităţi independente în domeniul comerţului cu amănuntul, cu excepţia comerţului cu mărfuri supuse accizelor şi sunt înregistrate în modul stabilit la Serviciul Fiscal de Stat, potrivit art. 26 al Legii nr. 489-XIV din 08.07.1999 privind sistemul public de asigurări sociale sunt obligate în termen de 10 zile de la data înregistrării să se înregistreze în calitate de plătitori de contribuţii la bugetul asigurărilor sociale de stat la subdiviziunea teritorială a Casei Naţionale unde îşi au adresa juridică.
Totodată, persoanele fizice prenotate în conformitate cu anexa nr.3 la Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2017 nr. 286 din 16.12.2016 cu modificările şi completările ulterioare, urmează să vireze contribuţia anuală pentru asigurarea individuală în sumă de 7 512 lei. Persoanele menţionate, care sunt pensionarii, persoanele cu dizabilitate, precum şi persoanele care achită contribuţiile de asigurări sociale de stat obligatorii din salariu şi alte recompense şi, respectiv, se încadrează în categoriile de plătitori prevăzute la pct.1.1–1.5 din anexa menţionată, se scutesc de plata contribuţiei stabilite în sumă fixă.
Termenul de virare a contribuţiilor este lunar, cîte 1/12 din suma anuală, pînă la data de 25 a lunii următoare lunii de gestiune. Suma lunară a contribuţiei constituie 626 lei. Astfel, pentru perioadele august – decembrie curent persoanele menţionate urmează să achite cîte 626 lei lunar, iar pentru luna iulie, curent, – 222 lei, în cazul în care pentru aceste perioade nu au fost achitate contribuţii pe bază de contract individual încheiat cu Casa Naţională de Asigurări Sociale. Contribuţiile se achită de la data înregistrării la Serviciul Fiscal de Stat.
Plăţile ce constituie încasări ale bugetului asigurărilor sociale de stat gestionate de Casa Naţională de Asigurări Sociale se virează de această categoriile de plătitori la clasificaţia economică „121310 – Contribuţii de asigurări sociale de stat obligatorii, virate de persoanele fizice ce îşi desfăşoară activitate pe cont propriu" specificată în anexa nr. 5 la Modul de achitare şi evidenţă a plăţilor la bugetul public naţional prin sistemul trezorerial al Ministerului Finanţelor în anul 2017, aprobat prin ordinul Ministerului Finanţelor nr. 158 din 23.12.2016, conform următoarelor date bancare: Beneficiar: MF – Trezoreria de Stat; Codul IBAN: conform Registrului codurilor IBAN; Codul fiscal: 1006601000037; Prestatorul beneficiar: Ministerul Finanţelor – Trezoreria de Stat. Modul de formare a codului IBAN este prezentat la compartimentul 2 al ordinului menţionat.
Plătitorii specificaţi, pentru perioadele iulie – decembrie curent, urmează să prezinte declaraţia forma BASS-AN şi declaraţia forma REV5 – o dată pe an, pînă la data de 15 ianuarie 2018.

Direcţia generală evidenţa contribuabililor
Sursa: www.cnas.md
admin вне форума  

 
Быстрый переход

Часовой пояс GMT +3, время: 14:54.

Powered by vBulletin® Version 3.7.4
Copyright ©2000 - 2017, Jelsoft Enterprises Ltd. Перевод: zCarot